Încă un club din Liga I ar putea începe cu penalizare de puncte, sezonul viitor. „Ne așteptăm la asta. Vor pleca aproape toți jucătorii”

Încă un club din Liga I ar putea începe cu penalizare de puncte, sezonul viitor.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ASA Târgu Mureș urmează să fie penalizată cu 3 puncte pentru datorii de dinaintea intrării în insolvență.
  • Daniel Stanciu estimează că 75 la sută dintre actualii jucători nu se vor mai întoarce la Mureș.


Sezonul viitor se anunță unul extrem de complicat pentru ASA Târgu Mureș. Fosta vice-campioană va experimenta problemele întâmpinate de CFR și Petrolul, în acest sezon, din pricina intrării în insolvență. Mureșenii se așteaptă la o penalizare, încă din startul sezonului. Motivul ar fi similar cu cel avut de CFR și Petrolul. ASA a început procedurile de intrare în insolvență și nu a mai putut achita datorii. Regulamentele sportive penalizează însă cluburile, în această situație. Daniel Stanciu se așteaptă la un debut de sezon cu 3 puncte în minus. „Am putea începe cu o penalizare de 3 puncte, pentru niște datorii mai vechi. Am intrat în insolvență și n-am mai putut achita, dar legile sportive te penalizează”, a spus Daniel Stanciu, directorul sportiv al ASA-ului.

„75 la sută din jucători nu mai pot rămâne”

O eventuală penalizare cu 3 puncte ar fi însă cea mai mică problemă pentru ASA, în sezonul viitor. Marea îngrijorare a mureșenilor va fi pricinuită de schimbările masive din lot. Clubul aflat în insolvență nu va mai putea achita salariile de până acum și nu mulți dintre ei vor accepta prelungirea. Sunt jucători care au plecat deja, cum sunt Gorobsov, Brandan, Țucudean, Ciolacu sau Pârvulescu, unii dintre aceștia fiind împrumutați la ASA. „Vor pleca aproape toți. La unii le-am făcut oferte și urmează să ne dea răspunsurile. 75 la sută din lot oricum nu mai pot rămâne, pentru că mai pot să le ofer salariile pe care le aveau. Se va face planul de reorganizare și vom vedea pe ce ne bazăm. Oricum va fi altceva. Va fi o reconstrucție”, a spus Stanciu.

Jucătorii plecați sau în pericol să plece: Stăncioiu, Velayos, I. Gonzalez, Pârvulescu, Matei, M. Constantin, Balaur, G. Mureșan, L. Buș, Brandan, Gorobsov, Dedov, NDoye, Voiculeț, Ciolacu, Jazvic, Mutu, Ciolacu, Țucudean, R. Costa
 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
O NOUĂ REGULĂ a fost decisă în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
O NOUĂ REGULĂ a fost decisă în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×